luni, 4 octombrie 2010

Instigare la nonsens - Ugly Monday

Stimate doamne, băi băieţi, avem şi noi 2 probleme:
Una este de artimetică, foarte complicată, şi implică niste formule pentru care nu există încă jurisprudenţă. 
În ceea ce priveşte a doua problemă ne întrebăm în ce context este ilegalitatea legală? Putem oare să ne prezervăm dreptul inalienabil de a fi ilegali într-o luptă inegală cu inechităţile impuse de lege? Putem oare să elubricăm legea, aşa cum este ea, strîmbă şi inexistentă în materia care ne interesează? Se regasesc oare opiniile noastre în birourile celor aleşi, sau doar în closetele lor?
Stimate gagici, neveste şi domni ipotetici, a sosit vremea sa spunem NU! Adică, peracontrario să spunem DA, nu-ului nostru interior! Să exhibam împotriva cauzelor inhibitorii, a ilegalităţii promovate prin lege, hg, oug şi alte mîrlănii neconstituţionale.
Dumneavoastră, ca fini cunoscători ai naşilor naţiunii, apreciaţi că se impune să mergem pe această mînă, sau de fapt cacialmaua aceasta, se va transforma într-o ciulama instituţională de opinie?
Vă rugăm să ne îndrumaţi în cel mai ceauşist mod cu putinţă şi să reţineţi chintesenţa neputinţei noastre ca o cauză a viitoarei Revoluţii!
Viva la ilegalita! Viva El comandante! Viva per lei!
Semnat:
Răzvrătirea Simţurilor Ilegalistului Legal

Peseu: Am omis în masajul nostru anterior să precizăm că tinereţea noastră se usucă pe garduri dacă nu acţionăm fără să gîndim! Ideea este că trebuie sa lipsească cu desăvîrşire toată desăvîrşirea ce izbucneşte artizanal, ca un gheizer imortal din străfundurile neînţelese ale raşiunii.
Citeşte şi dă mai departe!
Nu vă culcaţi pe lauri, pentru că se usucă şi rămîne frunza de laur pe călcîiul dumneavoastră, ca nişte virtuali Ahili/Alihe ce sunteţi!
Vă mulţumim pentru atenţie, şi pentru fidbec!
Semnat:
Nesemnat Momental
Peseu2: mai e mult pînă marţi?

5 comentarii:

  1. Hihihi, a trebuit să-mi pun pe calea legală a irelevențiozității mele, tăt ciolanul, și ieeeee dăstul acuma, deci tăt ciolanul să gândească și atenția să clocotească furibundă la citire. a acestor prețioase rânduri din ilegalitatea leg(t)ală trimise.
    Dar am răzbit!!!!!!
    La luptă toarși klingonieni de pe alte meleaguri!
    Căci la Bucale sunt numa Spo(n)cii(spok)
    În speranța că am înțeles și voi la fel, vă urez ședere plăcută pă cioacele imagi nației debordante de căldură.
    C-afară-i frig. Și-n casă arde. Manifeste.
    Uraaaaaaaaaaaaa, fir-ați ai dracului de conducători iubiți! Pînă la moaaaaarteeee.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu zic, Viva El Haos! Să le dăm funie şi săpun!
    Doar că noi suntem în dezavantaj pentru că ei sunt mai obişnuiţi cu haosul decât noi. Pt că ei l-au creat. Deci sunt în largul lor.
    Cam tot aşa cum spunea prietena noastră comună Anjelica Jolie: „Deşi este foarte obositor, este foarte amuzant. După ce ai trecut de al treilea sau al patrulea copil, totul este haos. Aşa că după aceea este mai mult haos, dar este în regulă, pentru că eşti deja obişnuit“.

    Peseu: vin şi io la luptă! Că n-oi sta la cratiţă! Îmi iau toporişca şi maşina de tocat carne?

    RăspundețiȘtergere
  3. Cratita first.Si apoi mai vedem noi si cu lupta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vă mulţumesc pentru empatia arătată. Să nu ne lăsăm deci, să ne emancipăm deci, cum ar spune galeria mută a celor mulţi şi nevăzuţi: pe ei, pe mama lor!
    Horhhe, nu lăsăm pe nimeni în urmă, pe cîmpuri de muncă silnică! Lăsaţi cratiţa să se odihnească legal, că mîncăm cu toţii bere la popota acestei unităţi! Înainteeeeeeeeeeee!!!!!!!!!............

    RăspundețiȘtergere