miercuri, 7 aprilie 2010

Old Love - The Short Version

Cum a fost? ...m-ai întrebat. Şi m-am bucurat că m-ai întrebat, voiam să povestesc asta cuiva, oricui, înainte să se piardă de tot în uitare. Dacă aş fi avut puterea dorită ţi-aş fi zîmbit cu suficienţă din colţul gurii ” a trecut, a fost o părere. o banalitate. un haiku...a fost, nu mai contează” Dragul meu, bine că pe aici nu trece nimeni. Aşa pot să îţi spun adevărul fără ca acesta să zboare mai departe: A fost perioada violetă şi violentă. O secundă perfectă: intensă şi definitivă... A fost un stop cardiorespirator. Atunci locuiam pe planeta interzisă. Totul era fierbinte ca infernul. Totul era fără pauză. Ea era tot jurul meu. Iar eu eram sămînţa care germina în EA nebunie. Tot ce nu eram NOI uram cu ardoare: uram lumina care o învăluia şi care îmi dezvăluia slăbiciunea mea totală, uram ochii care o priveau bărbăteşte, uram gurile care îmi dădeau dreptate să mă pierd cu totul. Îmi uram pînă şi somnul care mă despărţea de ea. Ne păsa doar pe NOI iar noi eram iubirea noastră. Planeta noastră interzisă începea cu ea şi se termina cu mine.
Ne împreunam animalic, oricînd, oriunde, oricît. Fără pauză, fără virgulă sau puncte de suspensie şi într-o continuă senzaţie de insuficienţă. Transformam jurul într-un Pornoland limitat de propria noastră imaginaţie. Iar imaginaţia asta a noastră nu avea limite. Iar cuvintele ei erau pline de venin ”Ţi-aş respira tot aerul din gură şi plămîni”. ”O să te fut pînă o să te omor”...mă prefăceam că o opresc doar ca să o întărît: ”Termină nenorocito, nebuno, mă ustură, nu mai pot...” ”...şi tu crezi că eu mai pot, că pe mine nu mă ustură? nu vezi ce mi-ai făcut, scîrbă ce eşti!!” îmi şuiera înveninată...”O să îţi dau totul, pentru că tu eşti totul meu şi doar aşa pot să mă am cumva” Într-o primăvară mi-a dat un cap în faţă şi m-a umplut de sînge: ”Mi-eşti atît de frumos încît te urăsc, trebuie să-ţi stric faţa chiar acum” Am pleznit-o doar ca să îi amorţesc nebunia... Îţi dai seama cît de bolnav era totul? Ne otrăvisem vieţile încercînd disperat să fuzionăm cu toată fiinţa noastră.  Da, în turbarea aia eram amîndoi convinşi că nu se va termina cu bine. Ne pregătisem amîndoi de ce era mai rău. Ne pregătisem de sfîrşit. Îmi pierdusem minţile şi ea la fel. Aşa era, aşa făcea, cum zicea în epistolele astea păstrate ca nişte pietre funerare. 
Pozele le-am găsit tîrziu, într-un plic cu hîrtie fotografică stricată şi nearuncată...aşa au supravieţuit Marelui Incendiu Purificator.
 Nu, nu ai ghicit, ea a plecat de lîngă mine, ea m-a părăsit: Într-o dimineaţa cînd am preferat să mă spăl pe dinţi înainte să îi dau birul matinal al nopţilor încrîncenate. Uitasem de ea. Cînd m-am întors nu mai era acolo. Dispăruse definitiv. A reuşit cumva să se rupă. Sau am reuşit eu cumva să o dezlipesc de mine. Neelucidat e aspectul ăsta şi aşa va rămîne. S-a măritat în scurt timp pentru a pune un punct apăsat la sfîrşitul propoziţiei neterminate despre noi doi. A divorţat apoi cînd deja nu mai conta pentru mine. 
Da, mai ţin minte momentul ”după”. Un ”moment” fără sfîrşit a fost sau cel puţin aşa părea. Ceaţă, aer puţin şi panică-într-o criză de claustrofobie teribilă. Ţin minte braţele prietenilor şi vocile lor care mă strigau de departe: ”Trezeşte-te, trezeşte-te ceea ce ai păţit e cel mai bun lucru care ţi se putea întîmpla, recunoaşte....” Aşa este, aveau dreptate, dar cît de puţin importantă era dreptatea lor... Apoi dezintoxicarea. O veşnicie umplută cu paliative mărunţele. Cu placebo. Pînă cînd am scăpat de venin şi am început viaţa mea actuală. Iar acum, în cîrciuma asta pe unde nu trece nimeni ţi-am spus şi ţie adevărul, înainte să îl îngrop de tot în uitare. 
Să-ţi fie de folos povestea mea, dragă, şi sper să-ţi fie leac ori povaţă.
Elubricat de la

10 comentarii:

  1. Unknown7 aprilie 2010 la 05:47

    hmm..10x pt amintiri, 10x pt tovarasa, 10x pt poveste.

    RăspundețiȘtergere
  2. belu gheorghe7 aprilie 2010 la 06:14

    nu dau nota....povestea e nepretuita ptr amintiriile tale.
    fiecare dintre noi are amintiri de pe planeta interzisa, doar ca povestea ta e speciala....

    RăspundețiȘtergere
  3. Andrei Paul7 aprilie 2010 la 07:29

    ...pentru ca e a ta şi pentru ca se potriveste, cumva, cu poveştile noastre. Au durut la timpul lor, au rămas acolo, undeva, printre alte cîteva cicatrice. Prima a fost cea mai adîncă, apoi ne-am obişnuit cumva, ne-am ferit cît am putut să ne rănim din nou, apoi, cînd totul părea departe, ne-am zgîriat iar coaja de pe rană. Ce frumos era cînd eram foarte tineri, şi ce tare durea cîteodată...

    RăspundețiȘtergere
  4. Andrei Paul7 aprilie 2010 la 07:30

    ...am uitat să te felicit, tocmai pentru că mi se pare prea banal să o mai fac...

    RăspundețiȘtergere
  5. Mihaela.Cojocariu7 aprilie 2010 la 07:35

    specială? eu aş spune mai degrabă obişnuită, comună, normală, nu banală.
    important e să nu ai regrete faţă de prezent. şi da, ASTA o face specială. :)
    mulţumim pentru împărtăşire

    RăspundețiȘtergere
  6. Bieţîvan Ratat7 aprilie 2010 la 08:10

    Ce feedback energic, prieteni! Mă copleşiţi, vă mulţumesc!
    N-aş vrea să mă înţelegeţi greşit, nu (de)plîng!
    Am dezvăluit doar o felie de amoriu, văzînd şi înţelegînd un prieten într-o seară de rătăcire. Toate femeile trecute sunt importante pentru un bărbat. Ca o temelie, temelia casei la care se aşează omuleţul. Cred că toate ex-ele ar trebui amintite din cînd în cînd. Ştiu eu de ce. Oare de ce am fost educaţi să ne ruşinăm de lucrurile astea, să le ascundem?

    RăspundețiȘtergere
  7. ogarafgan7 aprilie 2010 la 18:56

    Bre ra-ta-tuuu, prima poză, eh, două suflete tinere și frumoase înlănțuite! Ea, frumoasă de pică ..... și el la fel :)
    Poze găsite :D, epistole încă vii, offfff, trecut care nu mai contează, pentru că există un prezent căruia-i dăm socoteală.
    Vieți paralele? Sau numai vieți?

    A fost odată, că de n-ar fi fost, nu s-ar mai fi povestit .....

    RăspundețiȘtergere
  8. Hudini Silviu8 aprilie 2010 la 00:26

    is de acord cu voi toti! dar, punct si de la capat? merge? hmm

    ma inclin

    RăspundețiȘtergere
  9. Bieţîvan Ratat9 aprilie 2010 la 05:57

    Merge, cel puţin 98%! Mai cu Alifie, mai cu lămîie, ideea e că merge!

    RăspundețiȘtergere
  10. JustAsmallGirl21 septembrie 2010 la 04:52

    vai ce frumos!!
    m-am emotionat! multumesc pentru postul asta! (chiar daca nu te cunosc..si nu ma cunosti)

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)